Home » Comunicat_Conferinta__Noua_Ordine_Europeana
 Română | English | Francais

Comunicat de Presă

 

Conferință "Noua Ordine europeană în domeniul protecției datelor"

Pe data de 4 mai 2017, reprezentanții Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal au participat la a doua editie a Conferinței Noua Ordine europeană în domeniul protecției datelor, dedicată sectorului financiar-bancar și sectorului public.

Aceștia au adus în atenția participanților principalele schimbări aduse de Regulamentul (EU) 679/2016, adoptat de Parlamentul European și Consiliu, aplicabil de la data de 25 mai 2018, precum și impactul noii reglementări europene asupra respectării drepturilor persoanelor vizate.

Cu această ocazie a fost subliniată obligativitatea autorităților și organismelor publice (cu excepția instanțelor judecătorești) de a-și desemna un responsabil de protecția datelor, în concordanță cu prevederile art. 37-39 din Regulamentul (EU) 679/2016, precum și sarcinile acestuia.

De asemenea, s-au prezentat și situațiile în care operatorii sau împuterniciților din mediul privat au obligația stabilirii unui responsabil de protecția datelor până la data de 25 mai 2018, respectiv în cazurile în care se efectuează monitorizări periodice și sistematice pe scară largă a persoanelor vizate sau se prelucrează, tot pe scară largă, date sensibile, cum sunt cele privind originea rasială, etnică, opinii politice, convingeri religioase, filozofice, apartenența sindicală, date genetice sau date biometrice.

Acest eveniment interactiv a reliefat preocuparea deosebită a sectorului privat și public pentru respectarea regulilor de prelucrare stabilite de Noul Regulament.

Cu această ocazie mesajul instituției noastre a fost difuzat către publicul larg de Radio Romania Actualități, în condițiile în care și această participare a reprezentanților instituției noastre se înscrie în cadrul campaniei de informare derulată de Autoritate, în scopul popularizării noilor reguli de prelucrare a datelor personale.

 

Biroul juridic şi comunicare ANSPDC