Montreal - A 29-a Conferinţă Internaţională a Comisarilor pentru protecţia datelor
În perioada 25-28 septembrie 2007, la Montreal, s-a desfăşurat a 29-a Conferinţă Internaţională a Comisarilor pentru protecţia datelor, la care au participat şi reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Această conferinţă a reunit unii dintre cei mai mari experţi din lume din domeniul protecţiei datelor şi a constituit o excelentă ocazie pentru stabilirea mijloacelor adecvate de reacţie a autorităţilor de protecţia datelor în contextul tendinţelor din societatea contemporană de dezvoltare tehnologică accentuată, a apariţiei ameninţărilor teroriste şi a creşterii exponenţiale a circulaţiei transfrontaliere a datelor personale.
La această întrunire ce are loc anual s-au dezbătute aspecte generale privind evoluţiile din domeniul protecţiei datelor cu caracter personal înregistrate de fiecare ţară, o atenţie deosebită acordându-se prelucrării datelor genetice, utilizarea nanotehnologiei şi implicaţiile acesteia asupra vieţii private a individului, protecţiei intimităţii copiilor.