Comunicat de Presă
Lansarea ”Ghidului orientativ de aplicare a Regulamentului General privind Protecţia Datelor destinat operatorilor”
Cu prilejul Mesei Rotunde intitulată “Aplicarea Noului Regulament General privind Protecția Datelor în sectorul public – obligații și responsabilități”, organizată de Autoritate pe data de 22 septembrie 2017 la Palatul Parlamentului, va fi lansat și ”Ghidul orientativ de aplicare a Regulamentului General privind Protecţia Datelor destinat operatorilor”, ce poate fi consultat în cadrul secțiunii speciale dedicată Regulamentului General privind Protecția Datelor, pe site-ul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Acest Ghid este destinat să constituie un instrument util în activitatea tuturor operatorilor, în considerarea eforturilor acestora de pregătire a Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul General privind Protecția Datelor) de directă aplicare în toate statele membre ale Uniunii Europene, începând cu data de 25 mai 2018.
În condițiile în care acest act normativ european aduce multiple elemente de noutate în peisajul juridic românesc și instituie noi obligații în sarcina operatorilor de date și/sau persoanelor împuternicite de operatori, sperăm că și acest ghid, alături de celelalte materiale informative postate pe site-ul Autorității Naționale de Supraveghere, va veni în întâmpinarea eforturilor operatorilor de conformare cu noile reguli de prelucrare a datelor personale.