Home » comunicat de presa 9122013
 Română | English | Francais

Colaborare interinstituţională în scopul combaterii „spam”-ului

 

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a organizat joi, 5 decembrie 2013, o dezbatere cu Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor, la care au participat Anca Opre, preşedinte ANSPDCP, Bebe Viorel Ionică, secretar de stat din partea MSI, respectiv Radu Ghidiceanu, preşedintele ANISP.

În cadrul acestei întâlniri s-a stabilit o serie de modalităţi concrete de colaborare interinstituţională pentru asigurarea unei protecţii juridice eficiente a utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice faţă de proliferarea aşa-numitului „spam”.  Cele trei părți prezente la întâlnire au salutat propunerea aplicării unei sancțiuni de blocare a accesului la Internet, prin colaborare cu furnizorii de servicii de Internet, inclusiv prin intermediul ANISP, în cazul transmiterii de comunicări comerciale nesolicitate în mod repetat şi către un număr ridicat de adrese de poştă electronică şi respectiv, în comercializarea ilegală a bazelor de date conţinând astfel de date personale, în baza unei decizii a MSI, conform Legii nr. 365/2002 şi a măsurilor coercitive dispuse de ANSPDCP, în baza Legii nr. 506/2004 şi a Legii nr. 677/2001.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, potrivit Legii nr. 506/2004, poate aplica amenzi contravenţionale în cazul transmiterii de comunicări comerciale fără consimţământul expres prealabil al destinatarului sau în alte condiţii ilegale, în cuantum cuprins între 5.000 lei şi 100.000 lei, iar pentru societăţile comerciale cu o cifră de afaceri de peste 5.000.000 lei, în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri.

 

Biroul Juridic si Comunicare