29.05.2023
Cursuri la Academia de Poliție
Pe data de 15 mai 2023, reprezentanții Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal au susținut două cursuri pentru studenții din anii terminali ai Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza.
Primul curs a conținut aspecte generale privind statutul și organizarea instituției noastre, alături de principalele concepte și reguli de prelucrare a datelor personale statuate de Regulamentul General privind Protecția Datelor. De asemenea, pentru completa edificare a auditoriului, au fost prezentate câteva exemple ilustrative din activitatea efectivă în domeniul protecției datelor.
Al doilea curs a abordat noile reglementări cu privire la acquis-ul Schengen, cu un accent special pe Legea nr. 76/2023 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului informatic naţional de semnalări şi participarea României la Sistemul de informaţii Schengen, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România , prin care se asigură aplicarea noilor Regulamente europene SIS în țara noastră.
În acest context, remarcăm interesul accentuat manifestat de studenți concretizat în dezbaterile interactive generate.
Direcția juridică şi comunicare
ANSPDCP