Home » O_noua_amenda_in_baza_RGPD
 Română | English | Francais

O nouă amendă în baza RGPD

 

În data de 28.10.2019 Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat o investigație la operatorul FAN COURIER EXPRESS SRL și a constatat că acesta a încălcat prevederile art. 32 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (RGPD).

Operatorul FAN COURIER EXPRESS SRL a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 52.325,9 lei, echivalentul a 11000 EURO.

Sancțiunea a fost aplicată operatorului întrucât nu a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurarii unui nivel de securitate corespunzator riscului prelucrării generat în special, în mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod, ceea ce a condus la pierderea datelor cu caracter personal (nume, prenume, numar card, cod siguranta card (cvv), adresa titular card, cod numeric personal, serie si număr card identitate, numar cont IBAN, limita credit aprobat, adresa de corespondenta) și la divulgarea/accesarea neautorizată a datelor cu caracter personal, fiind afectate de incidentele de securitate un număr de aproximativ 1100 persoane fizice vizate, deși operatorul avea obligația luării măsurilor de securitate adecvată a datelor cu caracter personal potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. f din RGPD.

 

Direcția juridică și comunicare

A.N.S.P.D.C.P.