COMUNICAT DE PRESĂ
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, condusă de preşedintele Anca Opre, a aplicat o amendă contravenţională în cuantum de 5.000 lei societăţii comerciale Equity Invest S.A., pentru săvârşirea faptei de prelucrare nelegală a datelor cu caracter personal, în temeiul art. 32 din Legea nr. 677/2001.
Astfel, în investigaţia realizată s-a constatat că operatorul a trimis mai multe mesaje comerciale nesolicitate către două persoane fizice, fără acordul acestora şi fără a le respecta solicitarea expresă de ştergere a datelor lor personale din evidenţa societăţii. În acest mod a fost încălcat dreptul de opoziţie al persoanelor respective, stabilit prin art. 15 din Legea nr. 677/2001.
Subliniem că orice persoană vizată are dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa particulară, ca date care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare. În caz de opoziţie justificată prelucrarea nu mai poate viza datele în cauză.
Mai mult, persoana respectivă are dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit şi fără nici o justificare, ca datele care o vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct, în numele operatorului sau al unui terţ, sau să fie dezvăluite unor terţi într-un asemenea scop.
Pentru completa informare a publicului larg, precizăm că, în vederea exercitării drepturilor de acces, intervenţie sau opoziţie garantate de Legea nr. 677/2001, persoana fizică respectivă are posibilitatea de a înainta operatorului în cauză (din sectorul public sau privat) o cerere scrisă, datată şi semnată, la care acesta este obligat să răspundă în termen de 15 zile.
În cazul în care, după împlinirea termenului de 15 zile, nu s-a primit un răspuns sau cererea nu a fost soluţionată, persoana vizată poate înainta o plângere Autorităţii de Supraveghere. Plângerea trebuie să fie însoţită de dovada faptului că persoana în cauză s-a adresat operatorului. În acest sens, pe site-ul instituţiei noastre, www.dataprotection.ro, la secţiunea http://www.dataprotection.ro/?page=Modele_de_plangere, este disponibil formularul de plângere.
Biroul Juridic şi Comunicare al ANSPDCP