COMUNICAT DE PRESĂ
27 septembrie 2013
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a dispus aplicarea unei amenzi contravenţionale în cuantum de 7.500 lei Direcției Venituri Buget Local, Sector 2, București, pentru (1) omisiunea de a notifica și notificarea cu rea-credință prevăzută de art. 31 din Legea nr. 677/2001, întrucât operatorul nu a notificat prelucrarea datelor personale ale propriilor angajați în scopul monitorizării prin mijloace automate a angajaților; (2) prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, întrucât operatorul prelucrează excesiv date ale angajaților săi; (3) neîndeplinirea obligațiilor privind confidențialitatea și aplicarea măsurilor de securitate prevăzută de art. 33 din Legea nr. 677/2001, respectiv (4) pentru omisiunea de a notifica și notificarea cu rea-credință prevăzută de art. 31 din Legea nr. 677/2001 sub forma omisiunii de a notifica, întrucât operatorul investigat nu a notificat până la data investigației prelucrarea datelor cu caracter personal constând în imagini, colectate și stocate prin intermediul sistemului de supraveghere video, contrar art. 22, alin (1) din Legea nr. 677/2001.
În considerarea riscurilor asupra vieţii private a unui număr semnificativ de persoane, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a recomandat, de asemenea, ca (1) operatorul sancţionat să depună, în termen de 5 zile lucrătoare, o nouă notificare pentru prelucrarea de date pe care le efectuează, (2) să reevalueze mijloacele de prelucrare utilizate pentru constatarea productivității angajaților, astfel încât să se elimine mijloacele intruzive, în termen de 10 zile lucrătoare, (3) informarea agajaților într-o formă care să permită dovedirea realizării acestei obligații legale, inclusiv scopul prelucrării, modalitatea de funcționare a aplicației și a destinării prelucrării, în termen de 10 zile lucrătoare, respectiv (4) completarea contractului cu societatea comercială de IT pentru respectarea art. 20. alin.(5) din Legea nr. 677/2001, în termen de 15 zile lucrătoarea.
ANSPDCP mai precizează faptul că pentru contravențiile constatate în temeiul Legii nr. 677/2001, se poate face plângere împotriva procesului verbal de constatare, la secția de contencios administrativ a tribunalului competent, în termen de 15 zile de la înmânare sau respectiv, comunicare.
Biroul juridic şi comunicare
27 septembrie 2013