Comunicat de Presă
În luna februarie a.c., la invitaţia Centrului de Instruire a Personalului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal au susţinut un curs de instruire a personalului consular în domeniul protecţiei datelor.
În cadrul discuţiilor au fost prezentate aspecte referitoare la aplicarea corectă a prevederilor legale privind respectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, precum şi protecţia datelor cu caracter personal. Totodată, au fost analizate şi clarificate aspecte practice întâlnite de participanţii la seminar în activitatea specifică.
Întâlnirea se înscrie cu succes în cadrul campaniei de informare demarate de autoritatea de supraveghere în perspectiva aderării României la spaţiul Schengen.
Având în vedere dificultăţile cu care s-a confruntat personalul consular în îndeplinirea obligaţiilor ce revin Ministerului Afacerilor Externe în calitatea sa de operator de date, autoritatea a onorat o nouă invitaţie de a realiza încă o sesiune de instruire profesională în cursul lunii martie.