Home » Comunicat_Presa_16_09_2024
 Română | English | Francais

16.09.2024

Sancțiuni pentru încălcarea RGPD

 

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat investigații la doi operatori și a constatat încălcarea prevederilor art. 12 alin. (3), art. 15 și art. 17 din Regulamentul General privind Protecția Datelor (RGPD).

Ca atare, operatorii au fost sancționați astfel:

1. Operatorul Vodafone România SA a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 14.930  lei (echivalentul a 3 000 de EURO).

Sancțiunea a fost aplicată ca urmare a unei plângeri prin care se reclama faptul că operatorul nu a răspuns solicitării prin care petentul își exercita drepturile de acces și ștergere prevăzute de RGPD.

În cursul desfășurării investigației, Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că Vodafone România SA nu a făcut dovada că a transmis un răspuns petentului la cererea sa de exercitare a drepturilor de acces și ștergere în termen de 30 de zile, răspunsul fiindu-i comunicat de operator după efectuarea demersurilor de către instituția noastră.

În acest context, operatorul Vodafone România SA a fost sancționat cu amendă pentru încălcarea prevederilor  art. 12 alin. (3), art. 15 și art. 17 din RGPD.

Totodată, operatorului Vodafone România SA i s-a aplicat și măsura corectivă de a adopta o procedură internă privind modul de soluționare a cererilor depuse de persoanele vizate în temeiul RGPD (art. 12-22), de a respecta în toate cazurile dispozițiile aplicabile privind analizarea și soluționarea fără întârziere a acestor cereri și comunicarea unor răspunsuri către persoanele vizate în cadrul termenelor legale, precum și de a instrui regulat personalul.

2. Operatorul SC Class IT Outsourcing SRL a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.976,7 lei (echivalentul a 1 000 de EURO).

Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri prin care se reclama faptul că operatorul nu a răspuns solicitării de exercitare a dreptului de ștergere.

În cadrul investigației, Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că operatorul SC Class IT Outsourcing SRL nu a făcut dovada că a transmis un răspuns petentului la cererea sa de exercitare a dreptului de ștergere în termen de 30 de zile, răspunsul fiindu-i transmis după efectuarea demersurilor de către autoritatea de supraveghere.

Astfel, operatorul SC Class IT Outsourcing SRL a fost sancționat cu amendă pentru încălcarea prevederilor  art. 12 alin. (3) și art. 17 din RGPD.

În același timp, operatorului i s-a aplicat și măsura corectivă de a adopta o procedură internă privind modul de soluționare a cererilor depuse de persoanele vizate în temeiul RGPD (art. 12-22), de a respecta în toate cazurile dispozițiile aplicabile privind analizarea și soluționarea fără întârziere a acestor cereri și comunicarea unor răspunsuri către persoanele vizate în cadrul termenelor legale, precum și de a instrui regulat personalul.

 

Direcția juridică și comunicare

A.N.S.P.D.C.P.