06.08.2024
Sancțiune pentru încălcarea RGPD
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat în luna iulie 2024 o investigație la operatorul BEST ELAN ONLINE SRL și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/679.
Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.977,1 lei (echivalentul sumei de 1 000 EURO).
Investigația a demarat ca urmare a unei plângeri transmise de o persoană vizată care a semnalat faptul că primea mesaje comerciale nesolicitate din partea operatorului. Deși persoana fizică a solicitat ștergerea datelor sale personale, inclusiv prin accesarea unui link pus la dispoziția persoanelor vizate de către operator, petentul nu a primit niciun răspuns la cererea sa. Operatorul a continuat să transmită persoanei vizate noi mesaje comerciale nesolicitate.
În cadrul investigației, operatorul nu a comunicat Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal informațiile solicitate în baza competențelor sale de investigare, încălcând, astfel, prevederile art. 58 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/679.
În plus, față de sancțiunea cu amendă, s-a dispus ca operatorul să comunice Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal toate informațiile și documentele solicitate în investigație, în temeiul art. 58 alin. (1) lit. a) și e) din același regulament.
Direcția juridică și comunicare
A.N.S.P.D.C.P.